Speranta si Dragoste pentru copii
In Saptamana Luminata va prezentam zambetele colorate din Saptamana Mare ale micutilor de la Spitalul Marie Curie. Cu mic cu mare, ne-am ocupat locurile in amfiteatrul spitalului si sala s-a luminat de curcubeul de zambete din tara povestilor, “Tara lui Gufi”. In deschidere, prietena noastra de la Asociatia Copilului, Catalina Florea, le-a incurajat pe mamici si i-a asigurat pe copii ca Telefonul Copilului este alaturi de fiecare dintre ei din zori si pana-n miez de noapte pentru ajutor si consiliere.
Cu ajutorul voluntarilor nostri dragi, am impartit din salon in salon cadourile de Paste, colorandu-le micutilor griul celor patru pereti ai camerei. Prietenul nostru Silviu a simtit asta din plin intrucat i-am facut o surpriza cu ajutorul Casei de Avocatura Pelifilip: mult doritul laptop care i-a readus zambetul pe buze si parca albastrul ochilor lui a devenit mai senin.
Dar din dar se face iar cu ajutorul prietenilor nostri de suflet – Asociatia Telefonul Copilului, ziarul Adevarul si Casa de Avocatura Pelifilip – am reusit sa le redam micutilor speranta ca nu sunt singuri in aceasta lupta, ca sunt ocrotiti de curcubee de dragoste.
Va multumim din suflet!
Alina Varlanuta




