Pasi catre Viata

Era un sat de la munte, un sat cu case acoperite cu țiglă vișinie și garduri de scândură vopsită în verde. Un sat frumos cu copii care jucau țurca în curtea școlii până seara târziu, un sat din care tinerii plecau să facă armata la oraș și unde în fiecare vară după jumătatea lunii iulie venea un bâlci și aducea vată pe zahăr, urși, clovni, înghețată, leagăne, jocuri cât să stai o zi și-o noapte acolo. Prin mijlocul satului trecea un râu care izvora din munte. Avea un izvor mic și firav, ascuns sus în pietre, acolo unde numai pădurarul urca să aducă miei rătăciți de la turmele din jurul satului. Primăvara, când gheața se topea pe munte și râul venea furios către câmpiile de dincolo de sat el aducea aruncate în spuma lui, printre bușteni și crengi de brad, de pe vârfurile cele mai ascuțite unde zăpada stă în echilibru, uneori doar petale alteori întregi flori de colț. Copii stăteau fie prin curțile de lângă râu, aplecați peste garduri, fie pe poduri cu undițe făcute din crengi de salcie fie cu coșuri din crengi de alun pe marginea râului, fiecare după cât era de curajos și pescuiau florile de colț. Le pescuiau și apoi le uscau pe sobele de teracotă și fiecare casă care avea copii se umplea de miros de flori de colț. Casele unde erau mai mulți copii sau mai mari și mai pricepuți în ale pescuitului le sțiai de cum treceai prin fața porților lor, miroseau atât de tare încât de mirosul florilor de colț se bucurau și bătrânii care locuiesc singuri.

Cum ar fi să rupem povestea în acest loc și să spunem că  într-o primăvară au venit apele atât de mari încât șuvoaiele care obișnuiau să umple transforme copii în vânători de lucruri frumoase i-au alungat din casele pentru că le-au dărâmat și astfel amintirile lor despre copilărie sa-u încheiat cu tragedia asta? Cum ar fi dacă toate poveștile s-ar termina brusc și tragic, nedemne de viața unui copil? Cum ar fi dacă viața copiilor s-ar termina ca o poveste urâtă? Pentru că uneori se întâmplă, pentru că uneori copii nu ajung să asculte povești și nici să le citească. Uneori copii nu ajung să devină povești și amintirea lor se învârte în jurul unei tragedii.

Noi vrem să dăm înapoi poveștile frumoase copilăriei. Vrem să oferim fiecărui copil o șansă la a asculta povești și la a le visa, vrem să oferim fiecărui copil șansa să aprindă un foc de tabără și să cânte cu prietenii lui în jurul focului. Vrem să oferim fiecărui copil șansa să devină o poveste frumoasă. De aceea mergem vineri seară de la ora 19.00 (28.08.2009) la Motoare și vinerea viitoare la Twestival să strângem bani pentru copiii bolnavi de cancer de la spitalul Marie Currie. Pentru că bolile nu sunt decât povești urâte iar noi putem să oferim copilăriei poveștile frumoase înapoi.

Ce poţi tu să faci? Să vii cu noi, să cumperi din surprizele pe care le avem pregătite,  să scrii despre noi în emailurile tale şi pe blogul tău, să îţi aduci prietenii şi colegii de serviciu, să le spui tuturor celor pe care îi cunoşti despre Paşi Către Viaţă. Depinde de noi ca să facem poveştile copilăriei frumoase!

Posted Proiect, Spitalul Marie Curie |