Arad. DNA anunță trimiterea în judecată a unui notar și trei persoane fizice, într-un dosar privind retrocedarea a aproape nouă mii de hectare de pădure, în Nadăș, și a unui imobil în Arad. Prejudiciul este estimat la 27 de milioane de euro.

În același dosar a fost trimis în judecată și Ocolul Silvic Privat Nadăș, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de tăinuire cu privire la săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave în formă continuată.

Comunicatul DNA:

VLAI ADRIAN, la data faptei notar public, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,

trei persoane fizice, în sarcina cărora s-a reținut infracțiunea instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,

S.C. Ocolul Silvic Privat Nadăș S.R.L., la data faptei administrată de două dintre persoanele fizice inculpate, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de tăinuire cu privire la săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave în formă continuată (comisă de cele trei persoane fizice).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:Inculpatul Vlai Adrian, în calitatea menționată mai sus, la instigarea celor trei inculpați, persoane fizice, ar fi conceput și emis, cu încălcarea normelor de drept civil și a normelor juridice privind desfășurarea activității notariale, un certificat în care ar fi atestat mai multe date nereale legate de calitatea de moștenitor legal a unei persoane.

În perioada 2006-2010, după decesul acelei persoane, certificatul respectiv le-ar fi permis celor trei inculpați, în calitate de moștenitori:

– reconstituirea în mod nelegal a dreptului de proprietate pentru suprafața de 8.743 ha teren cu vegetație forestieră, pășuni, teren intravilan, situat pe raza administrativă a localității Nadăș, județul Arad,

– restituirea în mod nelegal a unei clădiri cu 6 apartamente și terenul aferent, situate în municipiul Arad.

Prejudiciul total cauzat prin activitatea infracțională a inculpaților este evaluat la sumele de 27.450.800 euro (terenurilor extravilane inclusiv pășuni, păduri din localitatea Nadăș) și 4.882.967 lei (sume obținute din valorificarea masei lemnoase, sume obținute fără drept cu titlu de subvenții pentru pășune și o sumă reprezentând valoarea clădirii și a terenului din municipiul Arad).

Ministerul Finanțelor Publice și primăria Tauț (jud Arad) s-au constituit părți civile în cauză.

În vederea recuperării prejudiciului, în cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Comentariile sunt închise.