Ministrul Mediului anunță reguli noi privind extragerea (împușcarea) urșilor, procedura fiind efectuată doar de către personalul tehnic al asociației de vânătoare. Precizează că pentru ursoaice nu se emit decât decizii de mutare a familiei, nu de împușcare.

Ministrul Mediului a precizat la Digi24 că regulile se aplică începând de astăzi. Totodată, ministrul a spus că, procedural, pentru o ursoaică se poate emite doar o autorizație de relocare (de mutare a exemplarului cu familia sa), nu una de extragere, așa cum a fost cazul documentului în baza căruia a fost împușcat până la urmă ursul (mascul) Arthur. 

Derogarea a fost dată pentru un urs, un exemplar de urs brun. Așa s-a dat de când există această noțiune, așa se dau, pentru un exemplar conform documentației“, a spus el. Potrivit lui Tanczos Barna, noi concluzii din ancheta dispusă de autorități vor fi emise mâine.

Principalele declarații:

  • Doar relocare se poate da pentru ursoaice, familia se mută. Responsabilitatea, monitorizarea, extragerea, responsabilitatea e a asociației care gestionează zona de vânătoare, garda de mediu. Extragerea înseamnă prin împușcare.
  • Derogarea o primește asociația care solicită. În ultimii 4 ani cel puțin aceste derogări au fost mereu subiect de discuție în minister.
  • Cu trei zile după emitere se cere autorizația de la autoritatea județeană de mediu și să spui că ceri autorizația și în 60 de zile execuți extragerea acelui animal. Noi, azi dimineață, am decis ca aceste autorizații, derogări, să fie valabile 15 zile și interzicem prin ordinul prin care se aprobă extragerea ca altcineva în afară de membrii asociației să facă extragerea.
  • E cert că responsabil este prințul. Nu poate să vâneze singur, participă alături de personalul tehnic care gestionează fondul. Așa e procedura, se respectă legislația privind armele și munițiile. 
  • Asociația de vânătoare e obligată să facă monitorizare, identificarea exemplarului pentru care s-a depus dosarul. De exemplu, vine asociația și spune că e un urs care intră în localitate, sunt peste 300 de dosare din 2019, majoritatea se resping. 
  • Regulile sunt schimbate de astăzi. Nu mai poate să vâneze altcineva, toate extragerile se vor face de asociația de care a solicitat, de personalul tehnic al asociației. E o problemă uriașă pentru asociațiile de vânătoare. De ani de zile ele s-au bazat pe niște efective, populație de cerbi, mistreți, urși, iar activitatea e și una economică. Au pierdut mult economic. Cocoșul de munte nu se mai poate vâna, ursul nu se mai poate vâna, ei au o problemă economic. Nu putem rezolva problema însă prin cotele de intervenție. Trebuie găsită altă soluție!
  • Acolo unde avem intervenție pentru a salva sau preveni o catastrofă, atunci nu contează partea financiară. 
  • Aștept să finalizăm mâine raportul privind faptul dacă a fost împușcat ursul care trebuie. Nu sunt vânător, specialist. De câte ori ies din sat, văd urme de urs, este adevărul, în jurul satelor din regiunea respectivă. 
  • Astăzi, după această discuție primesc foarte multe mesaje. Azi un exemplar superb se plimba la 500 de metri de hotelul de Covasna. Un mascul mare, uriaș. Gardul electric este o soluție parțială.

Comentariile sunt închise.