Italia. Vulcanii Etna și Stromboli au erupt astăzi, cu expulzarea unor nori mari de cenuşă şi pietre. Etna a erupt primul, cu o explozie urmată de scurgeri de lavă pe versantul de sud-est.

Presa locală scrie că Etna, situat în nord-estul Siciliei, a erupt chiar de dimineață. Ulterior, în jurul orei 15, a erupt și Stromboli. Potrivit autorităților, Stromboli a intrat recent într-o “fază intensă de activitate vulcanică”. În zonă a putut fi observat un nor mare de fum, pentru o perioadă îndelungată de timp.

La momentul în care a erupt Etna au putut fi observate în ceața dimineții și coloane de lavă roșie, precizează Reuters. În februarie, în jurul vulcanului s-au format ”fântâni de lavă”, care s-au ridicat până la 1.500 de metri înălțime.

Surse alternative: Reuters, VolcanoDiscovery, WantedinRome

Comentariile sunt închise.