UE se apropie de pragul de 40% persoane vaccinate din total adulți, dar România abia a depășit 25%. Doar 75 de mii de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore, dintre care 26 de mii cu prima doză. În ciuda ieșirii miniștrilor Guvernului Cîțu să încurajeze veccinarea, sunt cele mai mici numere de după Paște.

Numărul persoanelor vaccinate cu cel puțin o doză a ajuns la 4,11 milioane, adică 21% din totalul populației și 25% din populația adultă.

În ultimele 24 ore s-au vaccinat cu prima doză în România 26.884 de persoane, cele mai multe (22.627) cu Pfizer. Vaccinul de la Johnson & Johnson (care nu necesită rapel) a urcat pe locul doi în topul preferințelor românilor, dar cu numai 2.875 de doritori, de vineri de la ora 17 și până sâmbătă la ora 17.

În total, azi s-au vaccinat 75.451 de persoane, dar 48.567 cu a doua doză. Situația prezentată de Graph.ro arată că sâmbătă, 22 mai, a fost cea mai slabă prezență la vaccinare de după 3 mai (zi liberă, după Paște), în ciuda faptului că premierul Cîțu a trimis toți miniștrii la centrele de vaccinare pentru a încuraja populația să se vaccineze.

Statistica ECDC, care ia în considerare procentul persoanelor vaccinate din totalul persoanelor adulte, arată că România (cu 25%) este acum pe penultimul loc, depășind doar Bulgaria și Letonia, în timp ce media Uniunii Europe se apropie de 40%. România stă ceva mai bine în privința procentului de persoane imunizate cu ambele doze, deoarece în celelalte țări europene vaccinurile încă nu sunt la liber pentru toate categoriile de vârstă.

Comentariile sunt închise.