SUA. Polițistul care i-a provocat moartea lui George Floyd a fost condamnat la 22 de ani și șase luni de închisoare. În aprilie, juriul l-a găsit pe Derek Chauvin ”vinovat” pentru toate capetele de acuzare, dar sentința nu a fost lipsită de controverse.

Polițistul a fost acuzat de omor fără intenție și lovituri cauzatoare de moarte. Procesul a fost unul scurt, de trei săptămâni, iar jurații au deliberat 48 de ore. Procurorii au arătat că polițistul Derek Chauvin l-a sufocat până la moarte pe George Floyd, în timp ce apărarea a încercat să arate că acesta a acționat în limitele procedurilor legale și că decedatul avea atât probleme cardiace, cât și probleme generate de consumul de droguri, condiții care i-au afectat capacitățile respiratorii.

Pe 5 mai, la două săptămâni după verdictul juriului, presa americană a publicat o fotografie în care unul dintre jurați, Brandon Mitchell, apărea purtând un tricou negru cu mesajul ”Luați-vă genunchiul de pe gâtul nostru”, dar și o șapcă cu inscripția BLM (Black Lives Matter). Avocații fostului ofițer de poliție au cerut reluarea procesului, argumentând că respectivul jurat nu a fost imparțial, deși acesta declarase că nu a participat la niciun marș de susținere al mișcării BLM și că a răspuns sincer la chestionarul de 14 pagini, în baza căruia a fost ales să facă parte din completul de 12 jurați. Instanța a respins cererea de rejudecare.

Afro-americanul George Floyd și-a pierdut viața în mai 2020, în timp ce era arestat de poliția din Minneapolis, statul Minnesota. După ce a fost imobilizat, a fost presat cu genunchiul pe gât de către Derek Chauvin, timp de circa opt minute. Polițistul nu a renunțat la acțiune nici când Floyd i-a repetat că nu mai poate respira. Scena a fost filmată și a produs o puternică emoție la nivel internațional, dând naștere unei puternice mișcări antirasiale.

Comentariile sunt închise.