Roger Federer nu va participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din cauza accidentării suferite la genunchi. Anunță că a început deja procesul de recuperare ”pentru a reveni în circuit spre finalul verii”.

”Pe parcursul sezonului pe iarbă, a recidivat accidentarea la genunchi, iar acum am acceptat că trebuie să mă retrag de la Jocurile Olimpice. Sunt foarte dezamăgit, deoarece a fost o onoare pentru mine, un punct important al carierei mele, de fiecare dată când am reprezentat Elveția”, a scris tenismenul pe contul său de Twitter.

”Deja am început procesul de recuperare, pentru a mă întoarce în circuit în această vară. Urez succes echipei care va reprezenta Elveția la Olimpiadă și îi voi susține de la distanță. Hai Elveția!”, și-a încheiat acesta postarea.

Federer a lipsit din competiții peste un an de zile, în urma accidentării suferite la genunchi, iar în martie, când a revenit, a anunțat ca obiectiv participarea la Jocurile Olimpice. Pe lângă elvețian, și Simona Halep, Rafael Nadal, Dominic Thiem sau Serena Williams au anunțat că nu vor lua parte la întrecere.

Din cauza accidentării la genunchi, locul 9 mondial s-a retras în faza optimilor la Roland Garros; de asemenea, la Wimbledon a fost eliminat în faza sferturilor. Următorul turneu de Mare Șlem, U.S. Open, se va desfășura între 30 august și 12 septembrie, când Federer va fi împlinit deja 40 de ani.

Elvețianul a participat la trei ediții ale Jocurilor Olimpice, în 2000, 2008 și 2012, unde a obținut o medalie de aur la proba de dublu, dar și una de argint la simplu. Alături de spaniolul Rafael Nadal și sârbul Novak Djokovic, deține recordul pentru cele mai multe titluri de Mare Șlem câștigate, 20.

Sursa foto: Twitter Roger Federer.

Comentariile sunt închise.