Brașov. Explozie la Uzina Mecanică Tohan, la un depozit de artificii din cadrul unității. Din primele informații, o persoană a decedat. Incendiul a fost localizat și pompierii acționează pentru lichidare.

„În jurul orei 20:50 ISU Brașov a fost anunțat despre producerea unei explozii la Uzina Tehnic Tohan. ISU Brașov a alocat pentru intervenție 4 autospeciale cu apă și spumă,  1 autocistera 10000l, 2 echipaje de prim ajutor, 1 echipaj de cercetare chimica CBRN, 1 echipaj pirotehnic”, transmite DSU. Incendiul este localizat și se acționează pentru lichidare.

Purtătorul de cuvânt al ISU Brașov a declarat că deflagrația s-a produs la un depozit de artificii din cadrul unității.

Știre în curs de actualizare

Comentariile sunt închise.